DISTRIBUIȚI
Reuters

Guvernul de la Londra va prezenta în curând propunerile sale suplimentare pentru un acord privind aşa-numita ‘plasă de siguranţă’ în vederea prevenirii unei frontiere dure între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, a anunţat joi o purtătoare de cuvânt a premierului britanic Theresa May, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

”Vom face acest lucru în viitorul apropiat. Este vorba despre aspectele normative ale ‘plasei de siguranţă’ pe care nu le-am publicat în luna iunie. Le vom prezenta cu această ocazie”, a spus reprezentanta executivului de la Londra.


Citește și : SUA au dispus suspendarea tuturor zborurilor interne şi internaţionale cu avioanele de vânătoare F-35

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează să părăsească Uniunea Europeană la finalul lui martie 2019. UE insistă să nu fie creată o ‘frontieră dură’ între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană.

Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.

Citește și : Toată lumea plăteşte pentru eşecul în abordarea foametei în Siria, afirmă preşedintele Programului Alimentar Mondial

Liderii statelor UE speră ca la Consiliul European din 17-18 octombrie să convină un acord final privind Brexitul care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul de la Londra, astfel încât pe 17-18 noiembrie să se poată desfăşura un summit special la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană.