DISTRIBUIȚI
Dreamstime.com

Marea Britanie a aplicat, în ultimii ani, măsuri substanţiale pentru a contracara transferurile de fonduri suspecte, a transmis luni Guvernul de la Londra, pe fondul dezvăluirilor despre activităţile mai multor bănci, inclusiv HSBC şi Barclays  , informează mediafax.

„Infractorii nu trebuie să poată profita de pe urma activităţilor lor ilegale în nicio situaţie, astfel că în ultimii ani am adoptat măsuri substanţiale pentru contracararea banilor murdari”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic, citat de agenţia Reuters.


Citește și : Negocierile de pace în Afganistan sunt în impas: Talibanii şi afganii sunt de acord că nu sunt de acord!

Acţiunile companiilor bancare HSBC şi Standard Chartered au scăzut luni la cele mai mici niveluri începând din 1998, pe fondul dezvăluirilor despre facilitarea unor tranzacţii financiare suspecte în pofida avertismentelor.

Dosarele FinCEN (FinCEN Files) conţin 2.657 de documente dezvăluite, dintre care 2.100 conţin informaţii despre activităţi suspecte.

Rapoartele privind activităţi financiare suspecte au fost transmise site-ului Buzzfeed şi distribuite Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ).

Citește și : Navalnîi spune că a fost trimis în Germania GOL-PUŞCĂ şi cere autorităţilor ruse să-i restituie hainele: ‘Sunt urme de Noviciok!’