DISTRIBUIȚI
Reuters

Ungaria nu are nicio dovadă că echipamentele companiei chineze de telecomunicaţii Huawei ar reprezenta o ameninţare de securitate, iar guvernul de la Budapesta intenţionează să ofere facilităţi pentru a accelera desfăşurarea reţelei 5G, a declarat joi agenţiei Reuters ministrul ungar al tehnologiei şi inovaţiei, Laszlo Palkovics, scrie agerpres.

”Noi avem o abordare mai degrabă pragmatică, de fapt aceeaşi cu cea a Germaniei”, a spus oficialul ungar. ”Nu s-a dovedit că tehnologia Huawei ar reprezenta vreun risc pentru Ungaria, nu am văzut nimic care să susţină aceasta. Până când nu se va dovedi că Huawei, sau Cisco sau orice altă tehnologie presupune o ameninţare pentru securitatea comunităţii noastre, respectiv a Ungariei, NATO sau UE, vom trata tehnologia Huawei la fel ca orice altă tehnologie”, a punctat ministrul Palkovics.


Citește și : Biden iese la atac : Strategia lui Trump faţă de Iran este ‘un dezastru’

Comentariile sale survin după ce organismul ungar de reglementare în sectorul telecomunicaţiilor (NMHH) a publicat săptămâna trecută proiectul documentaţiei pentru licitaţia de atribuire a spectrului 5G, cu o valoare estimată la circa 70 de miliarde de forinţi (circa 244 de milioane de dolari).

Statele Unite şi unele ţări vest-europene consideră că echipamentele societăţii Huawei pot fi folosite de serviciile secrete chineze pentru acţiuni de spionaj şi de asemenea văd expansiunea acestei companii în zona Europei Centrale drept o modalitate pentru China de a-şi construi o platformă pentru piaţa europeană, acuzaţii negate de Huawei.

Washingtonul este îngrijorat în special de expansiunea Huawei în Ungaria şi Polonia. Această companie a investit în Ungaria circa 1,2 miliarde de dolari începând din anul 2005 şi are în această ţară circa 2.000 de angajaţi.