DISTRIBUIȚI
The Independent

Guvernul cubanez a amnistiat 2.604 de deţinuţi care au executat cel puţin o treime din sentinţele lor, potrivit ediţiei de vineri a ziarului oficial al Partidului Comunist din Cuba, Granma, relatează dpa, potrivit agerpres.

Cei care au beneficiat de amnistie nu au fost condamnaţi pentru crime, tâlhării, viol, abuz asupra copiilor, corupţie, furt de combustibil sau trafic de droguri. Guvernul a luat în considerare comportamentul, vârsta şi posibile boli cronice ale deţinuţilor, notează publicaţia citată.


Citește și : Trei bărbaţi reţinuţi în vestul Germaniei, suspectaţi de plănuirea unor acte de terorism

Această amnistiere în masă este cea de-a doua în Cuba din 2015, când 3.522 de deţinuţi au fost eliberaţi înainte ca Papa Francisc să viziteze insula.