DISTRIBUIȚI
REUTERS

Guvernul britanic vrea să se asigure că membrii Parlamentului nu vor susține amendamentul care ar putea amâna votul privind acordul de Brexit negociat de premierul Boris Johnson, a informat sâmbătă purtătorul de cuvânt al acestuia, relatează Reuters, potrivit mediafax.

„Ne dorim ca membrii Parlamentului să aibă oportunitatea de a vota asupra acordului. Vrem să ne asigurăm că amendamentul Letwin nu va trece”, a declarat acesta.


Citește și : Pentagon: Niciun soldat american nu va verifica respectarea ‘zonei de securitate’ între kurzi şi Turcia

Deputatul independent Oliver Letwin şi colegul laburist Hilary Benn au introdus un amendament care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat. Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a admis sâmbătă dimineaţă dezbaterea amendamentului. Dacă va fi adoptat, votul Camerei Comunelor privind Acordul Brexit va fi amânat, iar Guvernul britanic va fi obligat legal să solicite din nou Uniunii Europene amânarea Brexit.