DISTRIBUIȚI
Sputnik

Ambele părţi s-au acuzat reciproc vineri pentru amânarea unei întâlniri interafgane care ar fi trebuit să-i aducă la masa negocierilor pe talibani şi o delegaţie a guvernului afgan, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Într-un comunicat, talibanii au acuzat guvernul afgan că doreşte să transforme reuniunea în negocieri cu ei, deşi nu acesta a fost scopul întâlnirii.


Citește și : Șoferii europeni sunt prea siguri pe ei, reticenți la critici și agresivi

Deşi talibanii vorbesc din vara trecută despre o soluţie politică cu Statele Unite, militanţii au refuzat până acum să discute cu guvernul de la Kabul, numindu-l o marionetă a Occidentului.

Cu toate acestea, săptămâna trecută ei au acceptat în mod indirect oficiali guvernamentali ca parte a delegaţiei reuniunii de la Doha, declarând însă că îi vor considera cetăţeni privaţi.

Militanţii au acuzat vineri guvernul afgan că a anulat conferinţa, spunând că prin includerea unui mare număr de funcţionari oficiali şi figuri proguvernamentale s-a dorit sabotarea întâlnirii.

Guvernul afgan a declarat într-un comunicat că a fost surprins de o nouă listă transmisă miercuri noapte din Qatar, în care nu a fost inclusă participarea afgană. „Dacă altcineva alege cine face parte sau nu din delegaţia afgană, aşa ceva nu este acceptabil”, potrivit guvenului.

Citește și : ÎNGRIJORĂTOR! Stare de urgență la bordul unui zbor transatlantic

Emisarul Statelor Unite pentru reconcilierea Afganistanului Zalmay Khalilzad şi-a exprimat dezamăgirea faţă de anulare, adăugând că „toate părţile ar trebui să profite de ocazie şi să pună lucrurile înapoi pe calea lor acceptând o listă de participanţi ce vorbeşte pentru toţi afganii”.

Întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc de vineri până duminică. Ar fi fost prima dată când reprezentanţii talibanilor ar fi discutat cu oficiali guvernamentali.