DISTRIBUIȚI
Reuters

O nouă serie de negocieri între guvernul afgan şi talibani începe marţi în Qatar, într-un context marcat de violenţe în creştere şi de un val de asasinate, informează luni AFP, potrivit agerpres.

Negocierile de pace interafgane, începute la 12 septembrie 2020 într-un hotel de lux din Doha, fuseseră suspendate până la 5 ianuarie şi, în stadiul în care se află, nu au înregistrat niciun progres notabil, chiar dacă cele două porţi au făcut câţiva paşi în direcţia cea bună, în sensul că s-au pus de acord cu privire la conţinutul viitoarelor discuţii.


Citeşte şi: Nancy Pelosi rămâne preşedintele Camerei Reprezentanţilor în SUA

Negociatorii guvernului afgan pledează pentru o încetare a focului permanentă şi pentru menţinerea sistemului de guvernare actual, instalat în momentul alungării de la putere a talibanilor, după invazia condusă de SUA în 2001.

”Discuţiile vor fi complicate şi vor lua timp. Însă sperăm să ajungem destul de rapid la un rezultat, pentru că oamenii sunt obosiţi din cauza acestui război sângeros”, a declarat pentru AFP unul dintre negociatorii guvernului, Ghulam Farooq Majroh.

Talibanii nu au făcut niciun comentariu înainte de reluarea discuţiilor.

La începutul lunii decembrie, negociatorii din ambele tabere au decis să ia o pauză după luni de întrevederi care se loveau de dezacorduri privind organizarea discuţiilor şi interpretări religioase.

Negocierile interafgane din Qatar au început la câteva luni după ce talibanii au ajuns la un acord cu Statele Unite care prevedea retragerea trupelor americane din Afganistan în schimbul unor garanţii de securitate din partea talibanilor. Însă, în ciuda negocierilor, în Afganistan se înregistrează o recrudescenţă a violenţelor, în ultimele săptămâni talibanii lansând atacuri aproape în fiecare zi împotriva forţelor guvernamentale.

Afganistanul a fost scena unor asasinate care au vizat personalităţi, îndeosebi jurnalişti, oameni politici, lideri religioşi sau apărători ai drepturilor omului. Un viceguvernator al provinciei Kabul şi cinci reporteri au fost ucişi începând din noiembrie. Autorităţile au pus aceste atacuri pe seama talibanilor, însă gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat câteva dintre ele.

”Cu aceste asasinate, talibanii încearcă să divizeze populaţia şi să genereze critici şi resentimente împotriva serviciilor de securitate guvernamentale. Însă aceste crime nu fac decât să-i unească pe oameni”, a declarat Javid Faisal, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională.

Nishank Motwani, director adjunct al Unităţii de Cercetare şi Evaluare din Afganistan, un grup de reflecţie independent, cu sediul la Kabul, a comentat că talibanii nu revendică niciodată aceste asasinate politice, dar că încearcă să le demonstreze membrilor lor că ”sunt mereu la fel şi că nu s-au schimbat”.

Citeşte şi: Sudanul, Egiptul şi Etiopia continuă negocierile pentru barajul de pe Nil

În 2020, talibanii au comis peste 18.000 de atacuri, i-a informat recent pe parlamentari şeful serviciilor de informaţii afgane, Ahmad Zia Siraj.

În cursul primelor nouă luni ale anului trecut, 2.177 de civili au fost ucişi şi 3.822 răniţi, potrivit Misiunii de asistenţă a ONU în Afganistan, ţară unde puţini sunt cei care par a crede într-o îmbunătăţire a situaţiei, în pofida reluării negocierilor, conchide France Presse.