DISTRIBUIȚI
ONU

Lumea post-coronavirus va fi diferită, mult mai digitalizată şi cu mai multe riscuri, anticipează secretarul general al ONU Antonio Guterres într-un interviu telefonic publicat miercuri de agenţia EFE şi în care a cerut crearea unor mecanisme de control social astfel încât măsurile de combatere a COVID-19 să nu fie căi favorabile dictaturilor, scrie agerpres.

”Este clar că asistăm la o digitalizare masivă a relaţiilor umane odată cu criza şi aceasta va avea un impact inevitabil (…) Viitorul va fi mult mai digital decât trecutul. Aceasta va da un impuls enorm inteligenţei artificiale, dezvoltării tuturor activităţilor din spaţiul cibernetic”, estimează Guterres.


Citește și : Erdogan: Turcia va lua măsuri suplimentare dacă nu se respectă ‘carantina voluntară’

Această evoluţie este însoţită şi de riscuri, notează el, remarcându-l în special pe acela ca ”această boală să creeze mecanisme de control ale societăţii care să poată ajuta dictaturile, ceea ce desigur va trebui să reuşim să evităm în viitor”.

Ca probabil unic element pozitiv al actualelor măsuri de izolare şi de reducere a activităţii economice Guterres a remarcat scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, notând însă că nu virusul este cel care va rezolva problema poluării, ci o dezvoltare sustenabilă care să ţină cont de ţintele fixate în materie de schimbări climatice.

Criza creată de pandemia de coronavirus nu este o criză financiară precum cea din 2008, ci una umană, dar cu implicaţii economice majore, mai constată Guterres, care sugerează ca fiecare ţară să aloce circa 2% din PIB pentru a o combate.

El se arată preocupat în special de ţările slab dezvoltate, cum sunt cele africane, care deocamdată nu au fost afectate semnificativ de pandemie, dar situaţia s-ar putea schimba şi insistă ca statele dezvoltate din nord şi care dispun de resurse, deşi sunt cele mai afectate de pandemie, să manifeste ”solidaritate” faţă pe cele din sud.

Citește și : Măsurile de distanţare socială din Marea Britanie par să dea rezultate (studiu preliminar)

”Fără un sprijin masiv pentru ţările din sud, riscăm să vedem virusul avansând într-un mod absolut dramatic, ca focul. Cu milioane de persoane infectate şi milioane de morţi”, spune Guterres. Statele bogate, adaugă el, nu trebuie să uite că este interesul lor ca acest virus să fie eradicat pe toată planeta, dat fiind riscul revenirii lui pe teritoriile lor.