DISTRIBUIȚI

Omenirea trebuie să pună capăt „războiului pe care-l poartă împotriva naturii”, a susţinut duminică secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în ajunul celei de-a 25-a Conferinţe ONU asupra Climei (COP 25), ce va avea loc la Madrid, transmite AFP, scrie agerpres.

Secretarul general al ONU a făcut această declaraţie trecând în revistă impactul devastator pe care îl au schimbările climatice.


Citește și : Comisia von der Leyen își începe duminică mandatul pe cinci ani

„De decenii, specia umană este în război împotriva planetei, iar planeta loveşte la rândul ei pentru fiecare lovitură primită. Trebuie să punem capăt războiului nostru împotriva naturii, iar ştiinţa ne spune că o putem face”, a susţinut Antonio Guterres într-o conferinţă de presă, denunţând angajamentele „complet insuficiente” ale comunităţii internaţionale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Înaintea COP 25 (2-13 decembrie), la sfârşitul lunii noiembrie, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care declară situaţie de urgenţă privind clima şi protecţia mediului în Europa şi la nivel global. Europarlamentarii au solicitat, de asemenea, ca toate propunerile legislative şi bugetare făcute de Comisie să fie în conformitate cu obiectivul de limitare a încălzirii globale sub 1,5°C.

Cu ocazia COP 25 Parlamentul European a solicitat UE să-şi prezinte strategia de atingere a neutralităţii climatice cât de repede posibil şi cel târziu până în anul 2050. Deputaţii cer, de asemenea, preşedintelui noii Comisii Europene, Ursula von der Leyen, să includă un obiectiv de reducere a emisiilor cu 55% până în 2030 în Pactul ecologic european.

Citește și : Guvernul britanic revizuieşte condiţiile eliberării condamnaţilor pentru terorism