DISTRIBUIȚI

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a atras atenţia miercuri că efectele psihologice ale actualei crize determinate de coronavirus vor dura mai mult decât pandemia, relatează DPA, potrivit agerpres.

„Chiar şi atunci când pandemia va fi adusă sub control, întristarea, anxietatea şi depresia vor continua să afecteze oameni şi comunităţi”, a transmis el într-un mesaj video.


Citește și : Vaticanul se pregăteşte de austeritate după ce coronavirusul a dus la diminuarea donaţiilor

Şeful ONU a lansat o serie de recomandări prin care îndeamnă guvernele, societatea civilă şi autorităţile sanitare să abordeze şi aspectul sănătăţii mintale a crizei.

„Serviciile de sănătate mintală sunt o parte esenţială a răspunsurilor tuturor guvernelor la COVID-19. Ele trebuie extinse şi finanţate pe deplin”, a afirmat Guterres.

El a mai spus că pandemia amplifică suferinţa psihologică, printre care întristarea la pierderea celor dragi, şocul rămânerii fără loc de muncă, izolarea şi teama de viitor.

Citește și : 494 noi decese în Marea Britanie; transportul public, aglomerat în prima zi de relaxare a restricţiilor

Angajaţii din domeniul sănătăţii, persoanele în vârstă, adolescenţii, persoanele cu probleme mintale preexistente şi persoanele prinse într-un conflict sunt cei mai expuşi riscului unui stres psihologic suplimentar cauzat de criză.