DISTRIBUIȚI
ONU

Drepturile omului sunt în regres pe plan mondial, a avertizat luni secretarul general al ONU Antonio Guterres, lansând un apel către statele membre ale ONU să nu cedeze, relatează AFP şi Xinhua, scrie Agerpres.

Aceste regrese sunt „profunde şi omniprezente”, a subliniat Guterres, în deschiderea unei sesiuni anuale de 12 zile la ONU consacrată condiţiei femeilor. Circa 9000 de femei iau parte la lucrări.


Citește și : Cel puţin 21 de angajaţi ai ONU între victimele accidentului de avion din Etiopia (Guterres)

„Constatăm creşterea violenţei împotriva femeilor, mai ales a celor care luptă pentru drepturile omului şi a celor care candidează la funcţii politice. Vedem hărţuire online şi abuzuri împotriva femeilor care iau atitudine. (…) În unele ţări, rata omuciderilor este în scădere, dar crimele împotriva femeilor sunt în creştere. În alte ţări, vedem un recul al protecţiei legale împotriva violenţei domestice sau a mutilării genitale”, a notat el.

„Nici guvernele care apără cu vehemenţă drepturile femeilor nu reuşesc să treacă de la vorbe la fapte”, a deplâns secretarul general al ONU, evocând programe politice de austeritate, populiste şi naţionaliste, fără a da nume de ţări.

Guterres a promis că ONU îşi va intensifica eforturile pentru a contracara opoziţia faţă de aceste drepturi, într-un context în care mai multe ONG-uri şi-au manifestat temerea că SUA ar putea încerca să „atenueze” referirile la chestiunea planificării familiale în declaraţia finală a sesiunii, pentru a nu „încuraja” avortul.

Citește și : Cancelarul german Angela Merkel, favorabil unui loc european unic în Consiliul de Securitate al ONU

Într-o scrisoare deschisă publicată în marja sesiunii anuale a ONU, foste lidere, între care fosta şefă a guvernului neozeelandez Helen Clark, fosta şefă a diplomaţiei argentiniene Susana Malcorra şi fosta directoare bulgară a UNESCO Irina Bokova, au chemat la rândul lor la combaterea erodării drepturilor femeilor, subliniind că „riscul creat de politici care încearcă să erodeze egalitatea sexelor este un risc nu doar pentru femei, ci pentru întreaga umanitate”.