DISTRIBUIȚI
NewsMaker
Juan Guaido, lawmaker of the Venezuelan opposition party Popular Will (Partido Voluntad Popular) and the new President of the National Constituent Assembly, addresses the audience at congress in Caracas, Venezuela January 5, 2019. REUTERS/Manaure Quintero

Liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido, recunoscut preşedinte interimar de aproximativ 50 de ţări, inclusiv de Statele Unite, a denunţat marţi prezenţa unor militari ruşi în Venezuela drept o încălcare a Constituţiei, relatează AFP, potrivit News.ro .

”Se pare că (Guvenul lui Nicolas Maduro) nu are încredere în proprii militari, pentru că a adus (militari) din străinătate (…). Ei încalcă din nou Constituţia”, a declarat Juan Guaido în Parlament, singurul organ aflat sub controlul opoziţiei.


Citește și : Cinci ţări europene resping, la ONU, decizia americană cu privire la Platoul Golan

Două avioane ruse, care transportau aproximativ 100 de militari şi 35 de tone de material, ”în cadrul cooperării tehnice şi militare” cu Venezuela, au sosit la Caracas, anunţa duminică plaforma pro-Kremlin Sputnik.

Acest episod alimentează un nou schimb de replici între Washington şi Moscova.

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo l-a avertizat pe omologul său rus Serghei Lavrov că Statele Unite nu vor rămâne ”cu braţele încrucişate” dacă Rusia continuă ”să exacerbeze tensiunile în Venezuela”.

Serghei Lavrov i-a replicat acuzând Statele Unite de faptul că încearcă să organizeze o ”lovitură de stat” în vederea răsturnării preşedintelui venezuelan Nicolas Maduro.

Ministerul rus de Externe a subliniat marţi că trimiterea acestor militari are loc ”în cadrul legii” venezuelene.

Citește și : Joaquin ‘El Chapo’ Guzman cere rejudecarea cazului său

Rusia ”este pe cale să-şi consolideze cooperarea cu Venezuela, în acord cu Constituţia din această ţară şi în cadrul legii”, a apreciat o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

Juan Guaido s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării la 23 ianuarie.

Venezuela se confruntă, două luni mai târziu, cu o încetinire a economiei, un naufragiu al monedei şi penurii.

Nicolas Maduro insistă asupra susţinerii Rusiei şi Chinei, principalii creditori ai ţării, care îi iau în mod sistematic apărarea în instanţe internaţionale precum Consiliul de Securitate al ONU.