DISTRIBUIȚI

Grupurile musulmanilor din Germania au acuzat conducerea landului Bavaria de standarde duble, după ce o nouă lege cere ca toate clădirile administraţiei locale să afişeze un crucifix, scrie Reuters, potrivit news.ro .

Noua lege privind prezenţa crucifixelor a fost introdusă de Markus Soeder, premierul Bavariei din partidul conservator Uniunea Social Creştină, şi a atras reacţii furioase din partea politicienilor din opoziţie şi a multor clerici.


Citește și : Italia: Premierul Giuseppe Conte a depus jurământul

„Credem că simbolurile religioase şi valorile sunt importante pentru societate”, a declarat Burhan Kesici, şeful organizaţiei Consiliul Islamic.

Vorbind despre decizii precum cea din Munchen, acolo unde au fost interzise vălurile care acoperă faţa, el a declarat că în timp ce vălul islamic este perceput ca fiind negativ, crucifixele sunt celebrate în spaţiile publice, ceea ce este „un standard dublu”.

„Noi musulmanii nu avem o problemă cu crucea sau cu punerea în valoare a religiei în viaţa socială. Totuşi, neutralitatea Guvernului trebuie să rămână protejată”, a declarat Aiman Mazyek, şeful unei alte organizaţii musulmane.

Citește și : Parchetul german cere extrădarea lui Carles Puigdemont în Spania

Toate birourile şi departamentele guvernamentale din Bavaria sunt obligate să afişeze o cruce la intrare conform noilor reguli. De asemenea, prezenţa crucifixelor va fi recomandată şi şcolilor, muzeelor şi teatrelor.

În jur de patru milioane de musulmani locuiesc în Germania, fiind astfel cea mai numeroasă minoritate religioasă din ţară.