DISTRIBUIȚI

Grupuri creştine cu legături cu administraţia preşedintelui american Donald Trump au investit 270 de milioane de dolari (228 de milioane de euro) în campanii împotriva drepturilor sociale în Europa şi în restul lumii, scrie marţi organizaţia media britanică openDemocracy, preluată de EFE, potrivit agerpres.

Organizaţia dă asigurări că unul dintre avocaţii personali ai lui Trump, Jay Sekulow, conduce unul dintre aceste grupuri „creştine de dreapta” care au cheltuit pe continentul european cele mai importante sume de bani – cel puţin 88 de milioane de dolari (74 de milioane de euro) -, mai mari decât în orice altă regiune din afara SUA.


Citeşte şi: Un copil de trei ani a murit chiar de ziua lui jucându-se cu o armă de foc

Cea mai mare parte din aceste fonduri a intrat în Europa prin intermediul grupului Alliance Defending Freedom (ADF), o organizaţie având „legături strânse cu administraţia Trump prin intermediul unor vechi angajaţi”, afirmă openDemocracy într-un comunicat.

Organizaţia mai susţine că fondurile au fost canalizate prin intermediul American Center for Law and Justice (ACLJ), al cărui consilier-şef este Sekulow, care îl reprezintă pe Trump în ancheta condusă de procurorul special Robert Mueller pe tema presupusei implicări a Rusiei în campania prezidenţială din 2016.

În Europa, cele 28 de grupuri creştine investigate de publicaţia britanică au fost implicate în cel puţin 50 de procese, inclusiv în numeroase cazuri în care au acţionat împotriva „drepturilor sexuale şi de reproducere” în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Aceste organizaţii au sprijinit restricţiile în ceea ce priveşte „anticoncepţionalele, divorţul, avortul, adopţia în interiorul cuplurilor de acelaşi sex şi drepturile ‘trans’ în întreaga Europă”, din Italia şi până în Austria, Norvegia şi Franţa, semnalează openDemocracy.

Citeşte şi: Amy Coney Barrett, aleasa lui Trump, a fost confirmată la Curtea Supremă a SUA

Totodată, aceleaşi organizaţii au acţionat şi în tribunalele poloneze în sensul susţinerii restricţiilor referitoare la avort în Polonia, şi au sprijinit public această ţară în detrimentul Comisiei Europene în privinţa controversatelor „zone libere de LGBT”.

„Niciunul dintre grupurile investigate nu dezvăluie cine sunt donatorii şi foarte puţine fac publice detaliile referitoare la modul în care sunt cheltuite fondurile în străinătate”, a mai dezvăluit organizaţia britanică.