DISTRIBUIȚI
Daily Express

Ţările Grupului de la Vişegrad (V4 – Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia) au oferit 35 de milioane de euro (41 de milioane de dolari) pentru a sprijini un proiect al Uniunii Europene care vizează consolidarea protecţiei frontierei Libiei, într-un efort de a contribui la lupta blocului comunitar împotriva crizei migraţiei, relatează DPA, conform agerpres.

Decizia de a asista financiar proiectul condus de Italia este menită să demonstreze eforturile celor patru ţări din cadrul Grupului de la Vişegrad de a oferi soluţii la problemele legate de migraţie.


Citeşte şi: Putin a dat marele anunţ. Va candida ca independent pentru un nou mandat de preşedinte

Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia au criticat mult timp politicile UE privind cotele obligatorii de relocare a refugiaţilor care sosesc în Italia şi Grecia şi au cerut stoparea fluxului de migranţi în ţări din afara Uniunii Europene.

‘Efortul financiar şi disponibilitatea în implementarea proiectului este o altă dovadă oferită de ţările Grupului de la Vişegrad a convingerii lor că presiunea migratorie asupra Europei poate fi abordată în mod eficient numai prin asigurarea protecţiei frontierelor externe, abordând în acelaşi timp cauzele principale’ ale crizei migraţiei, au anunţat ţările V4 într-un comunicat.