DISTRIBUIȚI
International Relations EDU

Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) a condamnat vehement, vineri seară, decizia Rusiei de anexare a patru regiuni din Ucraina şi a anunţat că nu va recunoaşte niciodată această acţiune, informează mediafax.

„Condamnăm unanim şi ferm războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi încălcarea continuă de către Rusia a suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei Ucrainei”, anunţă Grupul G7, potrivit cotidianului Le Monde.


Citește și : ALERTĂ la Bruxelles! Un plic cu pudră albă a fost găsit la sediul Comisiei Europene

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat vineri anexarea de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie şi a cerut armatei ucrainene să înceteze acţiunile beligerante, ameninţând cu o ripostă militară cu arme strategice.

Ucraina va cere integrarea în Alianţa Nord-Atlantică prin procedură rapidă, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, ca reacţie la decizia Rusiei. La rândul său, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, susţine că Rusia încearcă „să anexeze teritorii asupra cărora nici măcar nu are control pe teren”. „Nu se schimbă nimic pentru Ucraina: vom continua să ne eliberăm teritoriile şi cetăţenii, prin restabilirea integrităţii teritoriale”, a afirmat Kuleba.

Citește și : Turcia vrea să trimită mai multe arme Ciprului de Nord