DISTRIBUIȚI

Autorităţile groenlandeze au anunţat luni că au detectat un prim caz de contaminare cu noul tip de coronavirus în Groenlanda, un uriaş teritoriu autonom danez din Oceanul Arctic, informează AFP, potrivit agerpres.

Pacientul infectat locuieşte în capitala Groenlandei, Nuuk, şi a fost plasat în regim de izolare la domiciliu, au precizat autorităţile locale.


Citește și : Elveţia declară STARE DE URGENȚĂ

„Mai multe dispoziţii au fost implementate pentru a face faţă acestei noi situaţii. Este important ca rezidenţii să respecte recomandările oficiale, acum că epidemia a ajuns pe teritoriul nostru”, a declarat prim-ministrul Groenlandei, Kim Kielsen, citat de cotidianul local Sermitsiaq, într-o conferinţă de presă.

Înainte de anunţul referitor la acest prim caz, autorităţile de pe această insulă cu o populaţie de 56.000 de locuitori au emis un set de recomandări, încercând să limiteze răspândirea noului virus.

Astfel, guvernul local le-a recomandat rezidenţilor să evite cursele aeriene considerate „non-esenţiale” spre şi dinspre Groenlanda, inclusiv cursele interne, la fel ca şi adunările publice la care participă mai mult de 100 de persoane.

Citește și : Spania îşi va închide frontierele terestre

Danemarca – inclusiv Groenlanda şi Insulele Feroe (arhipelag autonom danez din Atlanticul de Nord) – şi-a închis sâmbătă graniţele în faţa vizitatorilor străini, încercând să încetinească propagarea epidemiei cauzate de noul tip de coronavirus.

Potrivit unui bilanţ publicat luni, 910 cazuri de coronavirus au fost detectate în ţările nordice şi teritoriile lor, unde o persoană a murit din cauza acestei contaminări, potrivit autorităţilor sanitare.