DISTRIBUIȚI

Însoţitorii de zbor ai companiei aeriană germană Germanwings au început o grevă de trei zile la miezul nopţii de duminică spre luni, lansând o acţiune menită să afecteze 180 de zboruri în perioada din preajma Anului Nou, informează dpa, potrivit agerpres.

Eurowings, o filială a Lufthansa, actualizează periodic numărul zborurilor afectate de această grevă pe site-ul său web.


Citește și : Zboruri anulate în cea mai aglomerată zi pe aeroportul din Lisabona

Germanwings operează zboruri pentru Eurowings, iar aproximativ 30% din flota de 140 de avioane Eurowings aparţine Germanwings.

Circa 15% din zborurile Eurowings vor fi afectate, a declarat pentru dpa o purtătoare de cuvânt a companiei. „Din 1.200 de zboruri planificate în perioada de grevă, peste 1.000 vor fi operate”, a precizat aceasta.

Majoritatea zborurilor afectate de grevă sunt interne, dar unele legături către Austria şi Elveţia vor fi, de asemenea, perturbate.

Citește și: ATAC armat într-o biserică din Texas: Cel puțin doi oameni au murit!

Sindicatul echipajului de cabină Ufo a cerut vineri însoţitorilor de zbor să participe la această grevă începând cu 30 decembrie.

Reglementările ce privesc munca part-time s-au aflat în centrul celei mai recente dispute care a dus la declanşarea acestei acţiuni de protest.