DISTRIBUIȚI
The Times

Greta Thunberg, adolescenta suedeză care militează pentru climă şi care a devenit cunoscută pe plan internaţional după ce a demarat o grevă şcolară în faţa parlamentului suedez în august 2018, împlineşte duminică 18 ani, informează DPA, potrivit agerpres.

Vârsta de 18 ani i-ar permite, printre altele, să se căsătorească, să conducă o maşină şi să voteze în următoarele alegeri generale din Suedia, programate pentru 2022.


Citește și : Atentat sinucigaş în Somalia: patru morţi, între care doi cetăţeni turci

”Fiecare scrutin este un scrutin pentru climă”, a spus Thunberg deseori.

Protestul său din faţa clădirii parlamentului – când a arborat o pancartă scrisă de mână cu mesajul ”Grevă şcolară pentru climă” – a avut drept obiectiv solicitarea unor acţiuni suplimentare în domeniul climei, inspirând ulterior crearea mişcării de tineret ”Fridays For Future”, care a organizat o serie de greve globale pe teme climatice.

Din cauza pandemiei de coronavirus, protestele şi marşurile au fost reduse anul acesta, iar Thunberg şi alţi activişti au fost nevoiţi să recurgă la proteste online.

Din 2018, Thunberg a prmit două nominalizări consecutive la Premiul Nobel pentru Pace, a fost recompensată cu alte premii şi distincţii şi a luat cuvântul în faţa liderilor mondiali la diferite conferinţe şi summit-uri.

Ideea unei greve şcolare a fost inspirată de elevii unui liceu din Parkland, Florida, unde 17 persoane – elevi şi cadre didactice – au fost victimele unui atac armat în februarie 2018.

”Cred că Rosa Parks a fost de asemenea un bun model, o persoană introvertită şi timidă despre care am citit. În zilele de astăzi, toată lumea trebuie să fie extrovertită şi să socializeze”, a declarat adolescenta pentru DPA.

Sloganul acţiunilor ei a fost ”ascultaţi vocea ştiinţei”, îndemnând factorii de decizie să ia măsuri, criticând în mod repetat politicienii care au pasat responsabilitatea copiilor.

De duminică, Thunberg nu mai este un copil, dar lupta pentru acţiuni împotriva schimbărilor climatice va continua probabil cu aceeaşi energie, scrie DPA.

Într-un interviu acordat recent cotidianului Svenska Dagbladet din Stockholm, activista a menţionat semne de speranţă în ”oportunităţile existente în democraţie şi educaţie cetăţenilor, potenţialul care poate fi atins atunci când oamenii devin conştienţi”.

A aplicat chiar ea acest principiu când a fost redactor-şef invitat al cotidianului suedez Dagens Nyheter: ediţia din 6 decembrie fiind dominată de articole pe subiecte tematice.

”A încredinţa coordonarea celui mai mare cotidian din Suedia unei minore, unei activiste needucate, este un gest complet de neînţeles. Este o nebunie. Dacă nu ar fi fost faptul absurd că ne aflăm într-o criză existenţială încă ignorată de societatea în care trăim”, a scris Thunberg într-un editorial

De-a lungul timpului, Thunberg a fost totodată ţinta unor comentarii răutăcioase, chiar ameninţări – în special pe internet.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, care împărtăşeşte o poziţie diferită despre schimbările climatice, a menţionat-o în mesajele sale pe Twitter, iar Thunberg i-a răspuns pe măsură.

După o pauză de un an – când a călătorit în Statele Unite traversând Oceanul Atlantic la bordul unui catamaran, refuzând transportul cu avionul pentru a nu dăuna mediului – Thunberg a revenit la liceu în august 2020.

Citește și : Talibanii afgani nu sunt pregătiţi pentru încetarea focului (negociator)

Adolescenţa este discretă în ceea e priveşte viaţa personală, iar puţinele interviuri pe care le acordă se concentrează pe subiecte referitoare la climă.

În 2020, a înfiinţat o fundaţie non-profit pentru a promova sustenabilitatea ecologică şi socială, precum şi sănătatea mintală.

Thunberg a fost diagnosticată cu sindromul Asperger, o afecţiune din spectrul autist. Adolescenta a declarat că o ajută să se concentreze pe lucrurile pe care le consideră importante, menţionând că ”nu există zone gri atunci când vine vorba despre supravieţuire”.