DISTRIBUIȚI
AP

Activista Greta Thunberg, angajată în lupta împotriva schimbărilor climatice, a anunţat vineri că îşi va opri protestele pe care le organizează cu regularitate în faţa Parlamentului Suediei, în urma creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus în ţara ei, şi că îşi mută din nou campania în spaţiul online, informează Reuters, potrivit agerpres.

Suedia a raportat 2.820 noi cazuri de COVID-19 la 28 octombrie – cel mai mare număr de cazuri înregistrat într-o singură zi de la declanşarea pandemiei.


Citește și : Ungaria PRELUNGEŞTE închiderea frontierelor

„Deoarece situaţia se agravează, pentru mine a venit timpul să mă întorc la #ClimateStrikeOnline”, a scris Greta Thunberg pe contul ei de Twitter, urmărit de 4 milioane de admiratori.

Greta Thunberg a decis să renunţe la cursurile şcolare în zilele de vineri începând din august 2018 şi să protesteze în faţa Parlamentului din Stockholm pentru a cere Guvernului Suediei să acţioneze cu fermitate în privinţa schimbărilor climatice.

Iniţiativa ei, care a început sub forma unui protest individual, s-a transformat foarte repede într-un veritabil fenomen global, în principal datorită atenţiei pe care tânăra activistă suedeză a dobândit-o pe reţelele de socializare.

Greta i-a îndemnat pe ceilalţi activişti să îşi mute protestele pe internet în luna martie, după declanşarea pandemiei de COVID-19, dar a revenit apoi la locul ei obişnuit din faţa Parlamentului suedez în septembrie.

Citește și : Seismul din Marea Egee a produs un mini-tsunami – VIDEO

Creşterea bruscă a cazurilor de COVID-19 raportate pe 28 octombrie în Suedia a marcat cel de-al treilea record ca număr de infectări raportate în doar câteva zile în această ţară. Totuşi, Agenţia suedeză pentru Sănătate a informat că vârful epidemiei din primăvară a fost probabil mult mai mare, dar a rămas neînregistrat din cauza numărului insuficient de teste efectuate în acea perioadă.

„Rămâneţi în siguranţă, aveţi grijă unii de ceilalţi şi #aplatizaţicurba!”, a adăugat Greta Thunberg pe Twitter.