DISTRIBUIȚI
AP

Activista de mediu Greta Thunberg a denunţat, vineri seară, alături de alţi militanţi pentru climat, noua politică agricolă comună (PAC) adoptată de Parlamentul european că „alimentează distrugerea ecologică”, potrivit AFP, scrie news.ro.

„La unsprezece luni după ce Parlamentul european a declarat urgenţa climatică, acelaşi Parlament a votat urmărirea unei politici agricole care – pe scurt – alimentează distrugerea ecologică cu aproape 400 de miliarde de euro”, a scris ea pe Facebook, într-un mesaj semnat alături de alţi patru militanţi de mediu. „Asta a fost posibil mulţumită nenumăraţilor lobbişti, dar şi editorilor şi platformelor media care au eşuat în a-şi face datoria – să informeze cetăţenii despre evenimentele cruciale care îi privesc”, a condamnat tânăra.


Citește și : Remdesivir a devenit primul şi singurul tratament pentru Covid-19 aprobat oficial în SUA

„Suntem dezamăgiţi? Nu. Pentru că asta ar însemna că ne-am aştepta la un miracol. Cu toate acestea, această zi a arătat încă o dată amploarea decalajului care există între politicile actuale şi ceea ce ar fi nevoie pentru a fi în conformitate cu Acordul de la Paris”, a continuat Thunberg.

„Asta a fost posibil mulţumită nenumăraţilor lobbişti, dar şi editorilor şi platformelor media care au eşuat în a-şi face datoria – să informeze cetăţenii despre evenimentele cruciale care îi privesc”, a condamnat tânăra.

Parlamentul european a adoptat vineri o nouă PAC mai „verde” pentru UE, pe care va trebui să o negocieze cu statele, dar pe care ONG-urile şi unii eurodeputaţi o consideră insuficientă pentru a răspunde problemelor de mediu şi climatice.

Citește și : Preşedintele polonez Andrzej Duda, testat pozitiv la noul coronavirus

Unii parlamentari şi ONG-uri sunt dezamăgiţi şi furioşi faţă de la subvenţiile care susţin întotdeauna o agricultură intensivă şi încurajează insuficient, potrivit acestora, modele mai durabile şi mai respectuoase cu mediul.