DISTRIBUIȚI
AP

Câteva sute de persoane, printre care deputaţi ai partidului neonazist Zori Aurii, au manifestat vineri dimineaţă în capitala Greciei împotriva acordului dintre Atena şi Skopje în legătură cu numele Macedoniei, notează France Presse, potrivit agerpres.

Aceasta este prima manifestaţie ţinută de oponenţii acordului în faţa Parlamentului înainte de o a doua programată sâmbătă seară, la apelul „Comitetului de luptă pentru grecitatea Macedoniei”.


Citeşte şi: Operaţiune antitero în Afganistan. Armata americană a lovit ‘scorbura’ unui lider jihadist

Între timp, deputaţii greci se vor pronunţa printr-un vot programat sâmbătă la 11:00 GMT asupra unei moţiuni de cenzură, depusă joi de opoziţia conservatoare pentru a denunţa compromisul dintre cele două ţări balcanice încheiat marţi.

Cu excepţia unei surprize, guvernul prim-ministrului Alexis Tsipras nu este ameninţat de această iniţiativă.

Protestatarii, majoritatea bărbaţi, printre care mai mulţi preoţi ortodocşi şi militanţi de extremă-dreapta, au strigat lozinci împotriva premierului Tsipras şi a acordului agreat de acesta.

Comitetul i-a chemat de asemenea pe grecii din nordul ţării să protesteze la ceremonia de semnare a acordului.

Aceasta ar putea avea loc duminică la Prespes, în apropierea lacului de la graniţa dintre cele două ţări, dar întâlnirea a fost suspendată până după votul moţiunii de cenzură.

Compromisul, care trebuie ratificat de Parlamentul macedonean, aprobat prin referendum la toamnă urmat de o revizuire constituţională, prevede ca Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei, admisă în ONU din 1993 sub acest nume provizoriu, să fie redenumită Macedonia de Nord.

Citeşte şi: Trădare sau respect? Salutul adresat de Trump unui general nord-coreean stârneşte polemici la Washington – VIDEO

În virtutea acestei înţelegeri, Skopje ar trebuie să renunţe la orice revendicare teritorială asupra provinciei greceşti Macedonia şi la însuşirea moştenirii Macedoniei antice, întruchipată de Alexandru cel Mare.

Această dispută politico-istorică a rămas nerezolvată de la obţinerea independenţei micului stat balcanic în 1991. Compromisul ar trebui să ridice blocajul procesului de aderare la UE şi NATO, impus de atunci Macedoniei de Grecia.

Comitetul se află în spatele altor trei manifestaţii la care au participat din februarie câteva sute de mii de persoane la Atena şi Salonic.