DISTRIBUIȚI
afp

Grecia trebuie să proceseze mai rapid solicitările de azil şi să mute solicitanţii de azil de pe insulele sale, unde mulţi dintre ei trăiesc în condiţii improprii şi periculoase, a declarat vineri Dunja Mijatovic, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Grecia a fost până în 2016 una dintre principalele ţări de intrare în Europa pentru migranţi. Însă, deşi numărul refugiaţilor care au ajuns în Grecia din Turcia s-a redus la 13.000 în acest an de la mii zilnic în 2015, ţara – aflată în criză economică de un deceniu – se luptă încă să facă faţă afluxului de migranţi.


Citește și : Austria nu-i va primi pe migranţii daţi afară de Germania

„Situaţia rămâne îngrijorătoare şi trebuie făcut mai mult pentru a proteja drepturile omului ale celor care au fugit din ţara lor”, a afirmat comisarul Dunja Mijatovic, la sfârşitul unei vizite de cinci zile în Grecia.

Liderii statelor din Uniunea Europeană au reuşit să ajungă vineri dimineaţă, după negocieri intense, la un acord privind migraţia care prevede ca statele blocului comunitar să instituie în mod voluntar pe teritoriul lor ‘centre controlate’ pentru migranţii salvaţi pe mare, explorând în acelaşi timp posibilitatea deschiderii de centre pentru migranţi în afara Europei.

Însă promisiunile făcute de aceştia pentru a întări graniţele UE au fost vagi, iar cancelarul german Angela Merkel a declarat că rămân în continuare divergenţe între liderii europeni.

Citește și : Susan Sarandon a fost ARESTATĂ la un miting anti-Trump

Un număr record de 58.645 de persoane au solicitat azil anul trecut în Grecia – de patru ori mai mult decât în 2015, conform cifrelor publicate de guvernul elen.

„Combinaţia de supraaglomerare, nesiguranţă, condiţii sanitare precare, temperaturile ridicate din timpul verii şi incertitudinea migranţilor cu privire la viitorul lor poate duce la probleme foarte grave dacă nu sunt abordate imediat”, a mai spus Mijatovic, care a numit condiţiile din tabere „sub standarde”.