DISTRIBUIȚI

Grecia şi Malta îşi rezervă dreptul de a continua să-şi protejeze efectiv frontierele împotriva migraţiei ilegale şi să-i trimită înapoi pe migranţi în ţările lor de origine, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.  

Este declaraţia comună a miniştrilor responsabili pentru migraţie din cele două ţări, Notis Mitarakis şi Byron Camilleri, după o întâlnire care a avut loc vineri, în Malta.


Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’

Cei doi miniştri cer ca noul pact al UE privind migraţia, care este negociat în prezent, să asigure distribuţia egală a migranţilor care ajung în UE, a spus Mitarakis.

„Noul pact european privind migraţia şi azilul care se negociază în prezent nu reprezintă o precondiţie pentru măsuri în domeniile relaţiilor externe, managementului frontierelor şi returnării”, a adăugat Mitarakis.

Ministrul nu a menţionat explicit aşa-numitele respingeri care au loc între coasta turcă şi insulele greceşti, autorităţile elene păstrând tăcerea asupra acestui aspect.

Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor

Guvernul grec ar fi sporit numărul patrulelor gărzii sale de coastă la frontiera cu Turcia în ultimele luni. Ambarcaţiuni cu migranţi la bord sunt forţate în mod repetat să facă cale întoarsă în Turcia, notează dpa.

Respingerile migranţilor, expulzări fără o examinare anterioară a unei cereri de azil, sunt considerate ilegale în conformitate cu dreptul internaţional.