DISTRIBUIȚI
ofertadeturism.ro

Grecia a relaxat, luni, restricţiile antiepidemice impuse hotelurilor, în contextul planului de iniţiere a sezonului estival în două săptămâni, relatează agenţia Associated Press, scrie news.ro .

Măsurile antiepidemice au fost relaxate în cazul hotelurilor, cinematografelor în aer liber, piscinelor publice şi terenurilor de golf.


Citește și : Relaxare PRUDENTĂ în Spania! Muzeul Guggenheim și-a redeschis porțile

Zborurile internaţionale vor fi reluate pe aeroporturile din Atena şi Salonic pe 15 iunie, iar pe restul aeroporturilor pe 1 iulie.

Pentru zborurile din ţări europene cu număr redus de cazuri de coronavirus, testarea pasagerilor la sosire se va face doar aleatoriu.

Citește și : Sadiq Khan vrea extinderea perioadei de tranziție post-Brexit

„Grecia monitorizează continuu datele epidemiologice, în colaborare cu experţi din cadrul organizaţiilor europene şi internaţionale. Vom primi turişti din ţările care îmbunătăţesc situaţia epidemică şi vom rămâne vigilenţi în cazul deteriorării situaţiei”, a declarat Stelios Petsas, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena.