DISTRIBUIȚI
Boy patient in hospital bed

Medicii eleni au raportat miercuri primul deces al unui bebeluş diagnosticat cu hepatită acută severă, a anunţat Agenţia Naţională de Sănătate (EODY) din această ţară, citată de Reuters, potrivit agerpres

Copilul, care avea vârsta de 13 luni, a fost spitalizat cu febră puternică şi a fost diagnosticat ulterior cu insuficienţă hepatică şi edem cerebral cauzat de hepatită acută severă, a precizat aceeaşi agenţie elenă.


Citește și : Uzbekistan afirmă că a fost victima unui atac cu rachete trase de pe teritoriul Afganistanului

O epidemie de hepatită severă declanşată în rândul copiilor cu vârste mici a fost raportată iniţial în luna aprilie în Marea Britanie şi, de atunci, în alte câteva zeci de ţări.

În iunie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că 33 de ţări au raportat 920 de cazuri probabile de hepatită acută severă la copii, în creştere faţă de cele 270 de cazuri raportate până în luna mai.

Până miercuri, Grecia a înregistrat doar 11 cazuri care s-au încadrat în criteriile ce descriu „un caz probabil” de apariţie a acestei boli, însă pacienţii „nu au necesitat tratamente speciale şi nu au prezentat nicio complicaţie medicală”, au anunţat reprezentanţii EODY.

Citește și : În vizită la Ankara, premierul Italiei semnează acorduri de cooperare şi accentuează importanţa respectării drepturilor omului