DISTRIBUIȚI
Daily Express

Ministrul grec pentru migraţie a exprimat miercuri dorinţa ţării sale ca programul de relocare a refugiaţilor în UE să fie extins la alte cetăţenii decât cele prevăzute în prezent şi mai ales la minorii neînsoţiţi, informează AFP, conform agerpres.

„Dorim o extindere a relocării unor refugiaţi care nu îndeplinesc în prezent criteriile stricte” cerute, a declarat Yannis Mouzalas pentru presă de pe aeroportul din Atena.


De o asemenea măsură ar urma să beneficieze şi „câteva sute de minori neînsoţiţi, indiferent de cetăţenia lor: un minor este un minor”, a insistat ministrul.

Citeşte şi: Întrebarea care bântuie mediul online. COPIAZĂ separatiştii catalani propaganda folosită în protestele din Maidan?

El a făcut aceste declaraţii cu ocazia trimiterii în Franţa a unui grup de „relocaţi” – 231 de persoane, dintre care 187 de sirieni, una dintre cele mai mari plecări din cadrul acestui program iniţiat în septembrie 2015 pentru a uşura situaţia Greciei şi Italiei, depăşite de numărul de migranţi. Acest program este pe cale să se încheie în Grecia, majoritatea persoanelor eligibile, circa 25.000, găsind o ţară de primire.

Refugiaţii pentru care Mouzalas evocă o extindere a criteriilor de relocare sunt cei sosiţi în Grecia înainte de intrarea în vigoare a acordului UE-Turcia, din 20 martie 2016. „Pentru cei sosiţi după (această dată), trebuie să se lucreze asupra problemei”, a spus el.

Până în prezent, doar persoanele având o cetăţenie cu o rată de acceptare pentru azil de cel puţin 75% pot beneficia de program, irakienii, de exemplu, fiind din start excluşi.

Citeşte şi: Atac ARMAT pe cel mai mare aeroport din Africa. Cel puţin doi oameni sunt răniţi

Mouzalas a insistat de asemenea asupra importanţei, în opinia sa, de a creşte numărul de locuri de primire în UE pentru „reinstalarea” de refugiaţi din Turcia sau Liban. „Cu un angajament privind 50.000 de persoane reinstalate nu vor putea fi opriţi traficanţii” ce aduc în continuare refugiaţi din Turcia şi Grecia, chiar dacă într-un ritm mult mai lent după intrarea în vigoare a acordului UE-Turcia, a notat el.

Odată cu grupul plecat miercuri dimineaţa din Atena, Franţa va primi 4.322 de persoane relocate din Grecia, ceea ce o clasează pe locul doi printre ţările de primire europene, după Germania, cu 4.838 de migranţi. Iniţial, Franţa s-a angajat să primească 12.000 de refugiaţi, însă candidaturile eligibile sunt mai puţine.