DISTRIBUIȚI
Twitter

Grecia a acuzat marţi Turcia după un nou naufragiu al unei ambarcaţiuni cu migranţi în urma căruia patru copii au murit înecaţi, iar o persoană este dată dispărută, în largul insulei greceşti Chios, situată la numai 7 km distanţă de coastele Turciei, potrivit France Presse, potrivit agerpres.   

‘Este tragic, dar în pofida tuturor eforturilor Gărzii de coastă elene, s-a confirmat decesul a patru copii, cu vârste cuprinse între trei şi 14 ani, în timp ce o persoană este dată dispărută, iar 22 au fost salvate şi preluate pentru a fi debarcate pe uscat’, a deplâns ministrul grec pentru migraţie Notis Mitarachi pe Twitter.


Citește și : Amnesty International cere o anchetă în Emirate după expulzarea unor migranţi africani

‘Autorităţile turce trebuie să facă mai mult pentru a împiedica la sursă exploatarea (migranţilor) de către bandele criminale. Aceste traversări nici nu ar trebui să poată avea loc’, a adăugat el.

‘Aceasta este realitatea exploatării migranţilor de către bandele criminale în Marea Egee, nişte traficanţi fără scrupule le pun vieţile în pericol la bordul unor ambarcaţiuni supraîncărcate şi improprii pentru navigaţie pe mare în largul Chios’, a denunţat el.

Douăzeci şi două de persoane au fost salvate de către Gărzile de coastă în pofida mării agitate: 14 bărbaţi, şapte femei şi un copil.

Într-un prim comunicat, Garda de coastă elenă a comunicat despre prezenţa a 27 de persoane la bordul unei ambarcaţiuni care s-a scufundat, citând mărturii ale supravieţuitorilor.

Citește și : Regina Marii Britanii a participat la primul ei angajament oficial după spitalizarea de săptămâna trecută

Garda de coastă a angajat căutări cu sprijinul unei nave NATO, a două elicoptere şi altor vase care navigau în zona respectivă din Marea Egee.

Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), peste 2.500 de persoane au traversat Marea Egee în acest an plecând din Turcia, faţă de 9.700 în 2020, an în care UNHCR a consemnat peste 100 de morţi şi dispăruţi.