DISTRIBUIȚI

Grecia a cerut Turciei „să facă un pas înapoi” în legătură cu redeschiderea unei staţiuni turistice abandonate în nordul Ciprului, avertizând că Atena şi Nicosia sunt gata să prezinte problema la o reuniune a liderilor Uniunii Europene săptămâna viitoare, a declarat joi purtătorul de cuvânt al guvernului elen, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Nordul Ciprului a redeschis o parte din plaja unei staţiuni ce fusese abandonată de la conflictul din 1974 din insula divizată, a relatat joi presa de stat turcă. Măsura a fost susţinută de Ankara, care recunoaşte o administraţie separatistă în nord, dar condamnată de ciprioţii greci şi a provocat îngrijorare pe plan internaţional.


Citește și : După ce a învins COVID-ul, cel mai populat oraş din Noua Zeelandă revine la normalitate

Tensiunile între Turcia şi membrii UE Cipru şi Grecia au escaladat în ultimele luni în legătură cu drepturile pentru resursele energetice din Mediterana de Est.

Purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Stelios Petsas, a declarat că redeschiderea unei zone din oraşul abandonat Varosha pentru public nu este în concordanţă cu o decizie luată la o reuniune a liderilor europeni săptămână trecută.

Citește și : Medicul lui Trump spune TOT despre starea de sănătate a președintelui american

Ciprul, susţinut de Grecia, a făcut presiuni pentru sancţiuni ale UE asupra Turciei pentru activităţi de foraj de petrol şi gaze în zonele din jurul insulei. Problema va fi discutată din nou în decembrie.

„Turcia trebuie să facă un pas înapoi”, a spus Petsas, adăugând că în caz contrar, Grecia şi Cipru vor prezenta problema la un summit al UE programat pentru 15-16 octombrie.