DISTRIBUIȚI

Un număr de 22 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 21 au fost rănite, dintre care şapte sunt în stare gravă, într-o coliziune dintre un microbuz şi un camion în sudul Mali, a anunţat marţi Ministerul Transporturilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Accidentul a avut loc în jurul orei 09:00 (GMT şi local) pe Drumul Naţional 26 care leagă capitala Bamako de Guinea, între Kangaba şi Bancoumana, potrivit unui comunicat al ministerului.


Citește și : Grecia impune OBLIGATIVITATEA măștii în aproape toate spațiile publice închise

”Bilanţul provizoriu este de 22 de morţi, dintre care 19 la faţa locului, şi 21 de răniţi, dintre care şapte în stare gravă”, potrivit sursei citate.

Viteza excesivă şi nerespectarea codului rutier sunt cauzele acccidentului, potrivit ministerului. Accidentele rutiere sunt numeroase în Mali, unde starea precară a drumurilor a fost în trecut o sursă de tensiuni sociale.