DISTRIBUIȚI
Mirror

Fostul prim-ministru britanic Gordon Brown a fost numit ambasador pentru finanţarea globală a sănătăţii, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de DPA, potrivit agerpres.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că prin acest rol „va creşte gradul de conştientizare privind sprijinul la nivel internaţional şi nevoia mare de finanţare a sănătăţii globale”, în special din partea ţărilor G20 şi G7.


Citeşte şi: Incendiu puternic într-o tabără de migranţi din Grecia – Black News

„Ca vechi prieten al lui Gordon, ştiu că el va contribui cu (…) angajamentul său ferm şi profundul simţ al dreptăţii”, a adăugat directorul general al OMS.

Brown, care a fost prim-ministru britanic între 2007 şi 2010, s-a declarat „încântat” să-şi asume rolul.

„Sarcina noastră imediată este să lucrăm împreună pentru finanţarea vaccinării întregii lumi şi să protejăm cele mai sărace ţări de efectele teribile ale COVID-19 şi altor boli”, a spus el.

Citeşte şi: Avion militar PRĂBUŞIT peste casele din Texas – Black News

Brown este cunoscut că a prevenit o a doua mare depresiune prin modul în care a gestionat summitul G20 de la Londra din 2009, a declarat OMS.

„Mai recent, dl Brown a apelat neobosit la naţiunile bogate, precum şi la sectorul privat pentru a asigura distribuţia echitabilă a vaccinurilor anti-COVID-19, pledând pentru un efort global concertat – înrădăcinat în ştiinţă şi economie solidă – pentru a salva vieţi, a pune capăt pandemiei şi a restabili mijloacele de trai din întreaga lume”, a adăugat OMS.