DISTRIBUIȚI

O navă militară spaniolă cu echipajul la posturile de tragere a ordonat duminică unor vase comerciale să părăsească apele Gibraltarului, a informat guvernul acestui teritoriu britanic, potrivit Press Association (PA), transmite agerpres.

Într-o înregistrare audio, militarii spanioli pot fi auziţi cerând navelor ancorate „să părăsească apele teritoriale spaniole”. A fost înregistrat şi un membru al unui echipaj civil care solicita, ca răspuns la somaţie, confirmarea că aceasta se adresează vasului său. El preciza că „nu suntem în derivă, ci la ancoră”. A urmat o repetare a ordinului de pe nava spaniolă.


Citește și: SUA își deschid un centru medical militar în Emiratele Arabe Unite

Vasele somate au rămas în port, la ordinul Autorităţii Portuare din Gibraltar. Guvernul Gibraltarului a acuzat nava spaniolă implicată de o tentativă de „acţiune executivă” împotriva ambarcaţiunilor comerciale.

În urma incidentului, în zonă au fost desfăşurate ambarcaţiuni ale marinei militare britanice (Royal Navy) – o barcă gonflabilă cu carenă rigidă şi o şalupă. La intervenţia acestora, nava spaniolă a navigat încet de-a lungul coastei, cu armele descoperite şi militarii la posturile de tragere, arată un comunicat al guvernului din Gibraltar. Acesta a făcut cunoscut că „verifică fiecare aspect al incidentului, pentru a se asigura că se vor lua în curând măsurile corespunzătoare”.

Citește și: Mai mulți europarlamentari se plâng că n-au fost lăsați să intre în Venezuela

Un purtător de cuvânt al administraţiei Gibraltarului a calificat acţiunea Spaniei drept „prostească”. „Aceste jocuri prosteşti ale celor care nu acceptă suveranitatea britanică incontestabilă asupra apelor din jurul Gibraltarului, recunoscută de întreaga lume în Convenţia ONU privind Legislaţia Maritimă, nu fac altceva decât să deranjeze”, a spus oficialul respectiv, care a adăugat că „se pare că mai sunt unii în marina militară spaniolă care cred că pot nesocoti legislaţia internaţională. Asta explică probabil starea de extremism actuală a unor anumite părţi din spectrul politic spaniol”.