DISTRIBUIȚI
Foreign Policy Research Institute

Un program riguros de testare şi de identificare a contacţilor persoanelor testate pozitiv pentru noul coronavirus a permis statului african Ghana să evite o explozie de cazuri de COVID-19 care i-ar fi copleşit sistemul sanitar, a declarat miercuri preşedintele ghanez Nana Akufo-Addo, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Ghana, ţară cu circa 31 de milioane de locuitori, a efectuat până în prezent aproximativ 110.000 de teste pentru COVID-19. Au fost astfel confirmate până la ora actuală 1.671 de cazuri de îmbolnăvire, dintre care 18 s-au soldat cu decese.


Citește și : SUA nu au informaţii noi despre Kim Jong Un (Pompeo)

”Nu vedem acea explozie relativ mare de care ne-am temut pentru ţara noastră la început, prin urmare capacitatea de a gestiona situaţia celor confirmaţi este oarecum în limitele mijloacelor noastre”, a spus preşedintele ghanez la o conferinţă de presă, anunţând ridicarea măsurilor de izolare dispuse cu trei săptămâni în urmă pentru cele două principale oraşe ale ţării, capitala Ghana şi Kumasi.

”După trei săptămâni, suntem mulţumiţi că am înţeles mişcarea virusului şi am ridicat restricţiile, dar continuăm strategia de trasare (a contacţilor – n.red.), testare şi tratare”, a adăugat el.

Citește și : Bilanţul epidemiei de coronavirus în Italia