DISTRIBUIȚI
The Parliament Magazine

Majoritatea germanilor se tem că viitoarele alegeri europene ar putea fi manipulate prin publicarea de ştiri false, relevă un sondaj făcut public joi, potrivit DPA, scrie agerpres.

Realizat de firma de consultanţă PwC, sondajul arată că 50% dintre germani au evaluat acest pericol ca fiind ‘destul de mare’, iar 21% – ‘foarte mare’. La sondaj au participat 1.000 de persoane.


Citește și : Separatiştii catalani ‘îi pun piedică’ lui Miquel Iceta în drumul pentru şefia Senatului spaniol

Germanii şi-au exprimat de asemenea nesiguranţa în privinţa gestionării ştirilor false – 44% spun că se luptă să le depisteze şi recunosc că deciziile lor din ziua alegerilor ar putea fi astfel influenţate.

Dată fiind incertitudinea, 69% afirmă că este datoria platformelor de socializare să monitorizeze şi să elimine ştirile false, deşi 68% sunt de asemenea de părere că cetăţenii ar trebui să beneficieze de mai multă educaţie şi 61% consideră că media ar trebui să îşi identifice clar preferinţele ideologice.

Numai 37% sprijină împiedicarea de postări anonime pe canalele de ‘social media’.

 

Citește și : Un F-35 american a suferit daune majore după impactul cu o pasăre – FOTO