DISTRIBUIȚI
RT Deutsch

Anchetatori din Germania au în prezent spre analiză peste 100 de cazuri de discursuri ale urii având legătură cu asasinarea unui politician local de către un extremist de dreapta, informează sâmbătă dpa, scrie agerpres.

În iunie, preşedintele districtului Kassel,Walter Luebcke, a fost ucis cu un glonţ în cap, în locuinţa sa.


Citește și : Armenia cere CEDO o opinie consultativă privind o lege în baza căreia e inculpat un fost preşedinte

Numărul postărilor pe internet sub investigaţie până acum este de ordinul a trei cifre, a declarat un purtător de cuvânt al Biroului pentru Investigaţii Penale (LKA) din landul Hessa, unde se află districtul Kassel. În principiu, postările pline de ură care au legătură direct sau indirect cu cazul sunt procesate de o comisie specială din cadrul LKA, în timp ce discursurile pline de ură care nu au legătură cu respectiva crimă intră în aria de responsabilitate a poliţiei locale, a declarat sursa citată.

Delictele variază de la insultă şi ameninţări şi până la incitare la comiterea unei crime. După o examinare preliminară de către LKA, cazurile sunt trimise la procurori.

Citește și : O rachetă cu propulsie nucleară a explodat la centrul de teste din oraşul rus Severodvinsk (presă)

„Până acum patru cazuri au fost prezentate procuraturii din Kassel, trei cazuri împotriva unor suspecţi neidentificaţi şi un caz împotriva unui suspect identificat, pentru delictul de incitare, identitatea urmând să fie verificată”, a declarat purtătorul de cuvânt al procuraturii din Kassel.

Un bărbat în vârstă de 45 de an, identificat drept Stephan E, a mărturisit că l-a ucis pe Luebcke, retrăgându-şi ulterior declaraţiile, Individul rămâne în arestul poliţiei.