DISTRIBUIȚI
dpa

Annegret Kramp-Karrenbauer, liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), a afirmat vineri că divergențele din cadrul coaliției de guvernare de la Berlin pe tema obiectivului NATO privind bugetul alocat apărării subminează credibilitatea Germaniei în plan mondial, informează cotidianul The New York Times, potrivit Mediafax.

Kramp-Karrenbauer a afirmat într-un discurs la un miting politic că este tot mai convinsă că formațiunea conservatoare nu se poate baza pe social-democrați (SPD), partenerii de coaliției ai CDU, în ceea ce privește chestiunea bugetului pentru apărare.


Citește și : Sudan: Șeful consiliului militar de tranziție a renunțat la putere după o zi. Înlocuitorul, un general mai puțin cunoscut

„Marea problemă pe care o avem este că lumea are îndoieli dacă (…) se poate baza pe noi, și depinde de noi, de CDU, să conducem, pentru că am tot mai mult impresia că în această chestiune nu ne putem baza pe partenerul nostru de coaliție”, a declarat Kramp-Karrenbauer, liderul conservatorilor, care susține creșterea bugetului alocat apărării.

În luna martie, ministrul german de Finanțe, social-democratul Olaf Scholz, a prezentat planuri de buget care în cazul în care ar fi aplicate ar însemna o îndepărtare de obiectivul NATO privind alocarea a 2% din PIB pentru apărare.

Anterior, Guvernul de la Berlin plănuia să crească bugetul alocat apărării până la 1,5% din PIB în anul 2024, însă planurile prezentate de Scholz ar duce la scăderea cheltuielilor pentru apărare până la nivelul de 1,25% din PIB în 2023.

Administraţia Donald Trump a insistat în repetate rânduri ca toate ţările NATO să aloce 2% din PIB pentru bugetele apărării. Președintele Trump chiar a criticat dur Germania pentru că nu îndeplinește acest obiectiv NATO.

Citește și : Luptele se intensifică în sudul capitalei libiene Tripoli. Au intrat în scenă aviația și armamentul greu

Ministrul german al Justiției, social democrata Katarina Barley, a fost recent criticată de conservatori după ce a declarat pentru Russia Today că obiectivul NATO este nerealistic având în vedere situația actuală la nivel global.

„Dacă avem forțe politice în Bundestag, și în părți din coaliție, care (…) spun că vor să aloce banii pentru pensii, nu pentru arme. Atunci eu spun, fiți onești și spuneți că nu vreți o armată germană”, a mai afirmat Kramp-Karrenbauer, succesoara Angelei Merkel în fruntea conservatorilor germani.