DISTRIBUIȚI
dpa

Partidul Social-Democrat german (SPD) a convocat o reuniune de criză pentru săptămâna viitoare după rezultatul dezastruos de la alegerile europene, care a condus la avertismente în interiorul formaţiunii că ar fi sosit momentul ca aceasta să iasă din coaliţia de guvernare formată cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, relatează luni agenţia Reuters, potrivit agerpres.

SPD a suferit duminică o dublă umilinţă, pe lângă cele numai 15,8 procente obţinute la europarlamentare – cu 11 puncte procentuale mai puţin faţă de 2014 şi care îi plasează pe social-democraţi pe locul trei, după Verzi -, partidul a pierdut şi scrutinul regional din landul Bremen pentru prima dată după 73 de ani.


Citește și : Ministrul de interne al Marii Britanii, un nou candidat la funcția de premier

”Am ajuns pentru prima dată pe locul trei într-un scrutin naţional şi acesta este un moment dur pentru noi toţi”, a recunoscut în faţa presei şefa partidului, Andrea Nahles, care a convocat pentru 3 iunie o reuniune cu conducerea formaţiunii pentru a discuta strategia electorală mai departe, precum şi poziţionarea în raport cu conservatorii Angelei Merkel în chestiuni care au influenţat major rezultatul acestui scrutin, precum schimbările climatice şi politicile sociale, inclusiv pensiile.

Andrea Nahles a transmis însă clar că SPD rămâne în coaliţia de guvernare. De fapt, notează Reuters, o eventuală retragere a social-democraţilor de la guvernare ar implica fie formarea unei noi coaliţii, fie alegeri anticipate.

Or, ambele variante sunt neconvenabile atât pentru SPD, care în ambele cazuri ar risca să nu mai intre în guvern, cât şi pentru alianţa conservatoare formată din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), mai ales pentru că astfel s-ar grăbi retragerea Angelei Merkel.

Citește și : Guvernul Austriei a cazut în urma unei moţiuni de cenzură

Alianţa CDU-CSU, deşi a câştigat alegerile europene, cu cele 28,9 procente a înregistrat un scor minim istoric pentru un scrutin la nivel naţional. Potrivit AFP, succesoarea lui Merkel la conducerea partidului, Annegret Kramp-Karrenbauer, a recunoscut unele ”greşeli” ale formaţiunii, printre care a enunţat incapacitatea de a se face auzită de către tineri şi de a se exprima în privinţa crizei mediului (subiect de campanie al Verzilor), precum şi falsa impresie dată de ”un viraj la dreapta” menit să recupereze alegătorii pierduţi în favoarea partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).