DISTRIBUIȚI
dpa

Un individ suspect care a încercat să atace agenţi de poliţie a fost împuşcat mortal în oraşul german Stuttgart, după un incident rutier, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de site-ul de ştiri T-online.de şi de revista Bild, scrie mediafax.

Incidentul a avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în zona Vaihingen din Stuttgart. Un individ în vârstă de 32 de ani a fost urmărit de poliţie deoarece pătrunsese cu un vehicul pe contrasens, doborând un panou publicitar. În momentul în care a fost blocat, a încercat să atace agenţii cu un obiect ascuţit.


Citește și : O grupare jihadistă revendică responsabilitatea atacului din Burkina Faso

„Suspectul a încercat să atace agenţii cu un obiect ascuţit având lungimea de circa 70 de centimetri”, a transmis Poliţia din Stuttgart.

Agenţii de poliţie au deschis focul spre suspect. Acesta a fost transportat în stare gravă la spital şi a decedat.

Autorităţile germane încearcă să afle motivul pentru care şoferul a fugit de poliţie şi a încercat să atace agenţii.

Citește și : Filipinele interzic intrarea a doi senatori americani