DISTRIBUIȚI

Berlinul a ridicat marţi parţial avertismentul pentru călătorii care doresc să meargă în Turcia, aşa cum cere de săptămâni Ankara, puternic dependentă de turiştii germani, potrivit AFP, scrie agerpres.

Ministerul de Externe german a anunţat pe pagina sa de internet că a ridicat avertismentul oficial împotriva călătoriilor turistice în provinciile Antalya, Izmir, Aydin şi Mugla, toate situate pe coasta de vest, destinaţii deosebit de populare printre turiştii germani.


Citește și : China ameninţă cu o ‘ripostă’ în cazul expulzării jurnaliştilor săi din SUA

Până în prezent, Turcia se afla pe lista cu 160 de ţări din afara Uniunii Europene şi a spaţiului Schengen pentru care avertismentul de călătorie este încă în vigoare până la 31 august. Astfel, Germania operează o primă excepţie.

Ministerul a declarat că şi-a ridicat avertismentul ‘cu condiţia respectării stricte a conceptului de turism şi igienă decretat de guvernul turc’.

‘Aceasta cuprinde, între altele, un test PCR obligatoriu pentru toţi călătorii în Turcia în 48 de ore înainte de revenirea în Germania’, subliniază MAE german.

Citește și : Macron anunţă o suplimentare cu zece poliţişti la Toulon

Costurile acestui test, de 15 euro la un laborator certificat sau 30 de euro pe aeroport, ar trebui să fie suportate de călători.

Persoanele testate pozitiv pentru noul coronavirus vor trebui să stea în carantină în Turcia şi/sau să primească un tratament medical