DISTRIBUIȚI
deutschlandfunk.de

Germania a informat marţi că în ultimele 24 de ore a înregistrat 1.821 de noi cazuri de COVID-19, aproape dublu faţă de ziua precedentă, iar autorităţile au avertizat cu privire la o escaladare a infecţiilor, relatează EFE, potrivit agerpres.

Institutul Robert Koch (RKI), centru epidemiologic de referinţă în Germania, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de aceste cifre. „După o stabilizare temporară a cazurilor se observă o nouă escaladare a contagierilor în rândul populaţiei”, a informat institutul german.


Citeşte şi: Algeria interzice un cunoscut post de televiziune francez

Luni s-au înregistrat 922 de cazuri, în parte pentru că în weekend nu sunt centralizate toate datele furnizate de birourile locale, după cele 2.297 cazuri de COVID-19 comunicate sâmbătă, reprezentând un nou record, şi cele 1.345 de contagieri raportate duminică.

În total, Germania însumează 274.158 cazuri de infectare cu coronavirus – la o populaţie de 83,2 milioane de locuitori – dintre care aproximativ 243.700 de persoane au fost declarate vindecate. De asemenea, cifra deceselor asociate virusului SARS-CoV2 se ridică la 9.396 de morţi.

Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, s-a arătat îngrijorat de creşterea numărului de cazuri la nivel naţional, dar şi de situaţia din ţările vecine, subliniind că în Spania situaţia „nu se află sub control”.

Citeşte şi: Adio viaţă de noapte! Anglia îşi ÎNCHIDE mai devreme barurile, pub-urile şi restaurantele

El a precizat că majoritatea contagierilor sunt acum locale – faţă de procentul semnificativ al cazurilor importate în perioada de vacanţă – şi a avertizat că, deşi majoritatea celor afectaţi sunt tineri care prezintă puţine simptome, în scurt timp boala ar putea trece la cei în vârstă şi la alte grupuri de risc.

Germania a atins un record de noi cazuri zilnice la sfârşitul lunii martie şi la începutul lui aprilie, când s-au înregistrat peste 6.000 de contagieri într-o singură zi.

Ulterior, cifrele au scăzut considerabil în iunie şi iulie şi s-au stabilizat la sub o mie de cazuri, pentru ca începând cu august să crească din nou îngrijorător.