DISTRIBUIȚI
DW

Reprezentanţi social-democraţi şi conservatori de seamă din Germania au făcut apel luni la supravegherea partidului de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), după ce unii dintre liderii formaţiunii au participat la manifestaţiile grupării anti-islam PEGIDA, relatează luni agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Aproximativ 6.000 de susţinători ai AfD şi ai PEGIDA au demonstrat sâmbătă în oraşul Chemnitz (est) împotriva înjunghierii mortale a unui german, în legătură cu care sunt acuzaţi doi migranţi.


Citește și : Germania promite 100 de milioane de euro pentru zona Lacului Ciad

Moartea bărbatului şi atacurile xenofobe care au urmat au relansat dezbaterea referitoare la politica liberală din domeniul imigraţiei a cancelarului Angela Merkel, precum şi necesitatea combaterii grupărilor de extrema dreaptă.

Şefa partidului Social-Democrat (SPD), Andrea Nahles, a declarat presei în Bavaria că susţine monitorizarea AfD. ”După Chemnitz, există motive bune de a face acest lucru. AfD îşi permite să devină o organizaţie de frunte pentru dreapta radicală pe străzile oraşului Chemnitz, cu voie sau fără voie”, a declarat Andrea Nahles.

Şeful executivului bavarez, Markus Soeder, a declarat la televiziunea NTV că s-ar putea să nu existe suficiente dovezi pentru a justifica monitorizarea AfD în ansamblul său, dar că unii indivizi ar putea fi supravegheaţi.

Declarându-se preocupat în legătură cu acţiunile AfD la Chemnitz, Soeder a respins apelurile unor membri ai partidului său de relaxare a legislaţiei privind controlul armelor în Bavaria. ”(AfD) nu este numai un partid de opoziţie; ei au o agendă ascunsă”, a afirmat Soeder. ”Trebuie să le transmitem un semnal clar în Bavaria că nu dorim ceea ce s-a întâmplat la Chemnitz”, a mai spus Soeder.

La rândul său, liderul AfD, Alexander Gauland, a afirmat că furia publică după înjunghierea bărbatului la Chemnitz este justificată, dar că partidul său nu susţine extremismul.

Citește și : Duterte îi cere scuze lui Obama după ce l-a ‘făcut fiu de căţea’

AfD, care a obţinut aproape 13% din voturi la alegerile la nivel federal anul trecut, a ajuns la 16 % opinii favorabile într-un sondaj realizat de RTL după evenimentele de la Chemnitz.

În opinia lui Martin Doering, purtător de cuvânt ale serviciului de informaţii din landul Saxonia, unde se află oraşul Chemnitz, o decizie privind supravegherea AfD ar fi prematură şi ar dura săptămâni de zile pentru finalizarea anchetelor referitoare la un posibil extremism de dreapta şi de stânga în legătură cu cazul Chemnitz.

Ministrul federal de interne, Horst Seehofer, şi formaţiunea sa, Uniunea Creştin-Socială, ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, consideră că nu sunt întrunite condiţiile pentru monitorizarea AfD în ansamblul său.

Duminică, Volker Kauder, înalt consilier al cancelarului Merkel, afirma că declaraţiile unor politicieni ai AfD care incită la violenţă împotriva grupurilor media arată că partidul doreşte ”să atace statul german”.

În opinia lui Stefan Mayer, secretar de stat la Ministerul de Interne şi membru al CSU, reprimarea AfD ar putea avea un efect invers. ”S-ar putea să-i confere un fel de imagine de martir”, a declarat Mayer la radioul german.

Potrivit unui sondaj realizat de Civey Institut pentru Funke Mediengruppe, 57% dintre germanii intervievaţi sunt de acord ca partidul AfD să fie monitorizat de către guvern.