DISTRIBUIȚI
defence world

Germania a oprit exporturile de arme către ţările implicate în războiul din Yemen, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, una din primele schimbări evidente în politica externă legate de discuţiile privind formarea unui nou guvern, relatează dpa.

Consiliul Federal de Securitate nu mai eliberează licenţe de export „care nu se află în concordanţă cu concluziile discuţiilor exploratorii (privind formarea guvernului)”, a mai spus Steffen Seibert, conform agerpres .


Potrivit proiectului redactat de conservatorii cancelarului Merkel şi social-democraţi, „guvernul federal nu va mai exporta arme către ţări atât timp acestea sunt implicate în războiul din Yemen”.

Citește și : James J. Townsend Jr decorat de ambasadorul George Cristian Maior cu Ordinul Național Steaua României

O coaliţie de state arabe condusă de Arabia Saudită luptă în Yemen împotriva rebelilor şiiţi houthi din 2015. Din alianţă mai fac parte Iordania, Egipt, Bahrein, Kuweit, Emiratele Arabe Unite (EAU), Maroc, Sudan şi Senegal.

Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite s-au aflat printre principalele 10 destinaţii pentru exporturile de arme germane în 2016.

Populaţia germană este în general prudentă în legătură cu acordurile privind armele, iar Angelei Merkel i s-a cerut să pună capăt vânzărilor de arme către state cunoscute pentru încălcări ale drepturilor omului.

Iordania este însă o ţară din regiune care va primi în continuare sprijin financiar şi militar din partea Germaniei.

Ministrul apărării Ursula von der Leyen a anunţat că guvernul german va oferi Iordaniei echipamente militar în valoare de 130 de milioane de euro.

Germania a livrat armatei iordaniene 16 vehicule blindate Marder la sfârşitul anului 2016 şi de atunci a vândut Iordaniei 50 de tancuri.

Iordania serveşte de asemenea ca bază pentru avioanele de luptă Tornado şi alte echipamente militare utilizate de armata germană în lupta împotriva grupării Statul Islamic.