DISTRIBUIȚI

Germania vrea să evite cu orice preţ o nouă izolare la nivel naţional, prin depistarea lanţurilor de infectare şi prin eliminarea focarelor locale, a declarat marţi cancelarul Angela Merkel, care a mai anunţat că numărul de participanţi la festivităţi în spaţiul public şi privat va fi limitat în funcţie de evoluţia infectărilor cu COVID-19, potrivit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

„Vrem să acţionăm regional, în mod specific şi cu scop precis, şi nu să închidem întreaga ţară din nou. Acest lucru trebuie prevenit cu orice preţ”, a afirmat Merkel în faţa presei după o videoconferinţă cu premierii landurilor federale.


Citește și : Moscova cere Ankarei ‘să nu pună gaz pe foc’ în conflictul din Nagorno-Karabah

Alături de turiştii întorşi din vacanţă, „festivităţile private sunt o cauză importantă” a apariţiei de noi infectări în Germania, „şi de aceea trebuie reacţionat”, a declarat ea.

Merkel se aşteaptă ca rata infectărilor să crească, în contextul în care răcirea vremii va însemna că mai multe persoane vor petrece timpul în spaţii închise în următoarele luni.

Potrivit şefei executivului german, numărul infectărilor zilnice ar putea creşte la 19.200 în trei luni dacă rata de infectare va continua în ritmul din ultimele trei luni.

Potrivit unor surse participante la videoconferinţă şi citate de DPA, numărul persoanelor care pot participa la o festivitate într-un un spaţiu public sau într-un spaţiu închis închiriat va fi limitat la 50, în contextul înmulţirii numărului de cazuri.

Restricţia se va aplica atunci când noile infectări vor ajunge la peste 35 la 100.000 de locuitori într-o anumită zonă şi exclude explicit proprietatea privată. A fost emisă totuşi o recomandare în privinţa locuinţelor private, care face apel la o limită de 25 de persoane.

Măsuri suplimentare vor fi impuse în orice zonă unde noile infecţii vor creşte la peste 50 la 100.000 de locuitori, cu limita pentru spaţiul public sau închiriat redusă la 25 de persoane, iar recomandarea pentru limita în locuinţe private, redusă la 10 persoane.

Vor exista excepţii pentru evenimentele înregistrate în avans care folosesc planuri de igienă sanitară aprobate de autorităţile sanitare.

De asemenea, persoanele care nu oferă date de contact corecte la baruri şi restaurante ar putea risca o amendă de cel puţin 50 de euro, potrivit surselor citate de DPA. Detaliile de contact sunt folosite pentru a depista potenţialele lanţuri de infectare.

Măsurile au fost convenite în timpul unor discuţii care au avut loc pe parcursul zilei de marţi şi care au urmărit obţinerea unei poziţii comune între guvernele celor 16 landuri, responsabile pentru politicile de sănătate, şi guvernul federal central de la Berlin.

Citește și : Autoritățile din Kuweit DEZMINT decesul emirului Sheikh Sabah al-Ahmad al-Sabah

Numărul infectărilor cu coronavirus a crescut în Germania în ultimele săptămâni.

Conform Institutului Robert Koch, organismul oficial responsabil de controlul bolilor, bilanţul pandemiei a crescut în ultimele 24 de ore cu 2.089 de cazuri de infectare, ajungând marţi la un total de 287.421. Numărul deceselor a ajuns la 9.471, cu 11 mai multe în ultimele 24 de ore.