DISTRIBUIȚI
DW

Operatorii închid centrala nucleară din Philippsburg, în sud-vestul Germaniei, în cadrul eforturilor ţării de a renunţa la energia nucleară, relatează dpa, potrivit agerpres.

După 35 de ani de funcţionare, Blocul 2 al staţiei Philippsburg urma să fie definitiv oprit marţi la ora 19:00 (18:00 GMT), cu numai câteva ore înainte de termenul limită stabilit la miezul nopţii pe 31 decembrie.


Citește și : Ambasada SUA în Irak, atacată de manifestanţi

Neckarwestheim 2, o altă centrală nucleară din regiune, urmează să fie închisă până la sfârşitul anului 2022.

Până în prezent, Philippsburg 2 a acoperit o şesime din cererea de energie electrică în landul Baden-Württemberg. Potrivit furnizorului de energie EnBW, dezafectarea centralei urmează să înceapă anul viitor.

Guvernul german a decis accelerarea desfiinţării centralelor nucleare după dezastrul de la Fukushima din 2011. Toate centralele nucleare din Germania urmează să fie închise până la sfârşitul anului 2022.

Citește și : Militanții islamiști au ucis 18 persoane într-un atac asupra unui sat din estul RD Congo