DISTRIBUIȚI
RND

Guvernul german a dezminţit miercuri că ar exista vreun angajament din partea sa de a oferi Poloniei tancuri în schimbul celor oferite de aceasta din urmă Ucrainei, reacţie survenită după ce Varşovia a acuzat Berlinul că ”nu-şi respectă cuvântul”, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Un purtător de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, s-a declarat ”surprins” de afirmaţiile responsabililor polonezi, la o zi după ce preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a spus că este ”foarte dezamăgit” de nerespectarea de către Germania a unui angajament de a oferi Poloniei tancuri Leopard-2 în schimbul tancurilor T-72 transmise Ucrainei din stocul armatei poloneze.


Citește și : America Latină, sub ameninţarea unei crize alimentare, o consecinţă a războiului din Ucraina (ONU)

Hebestreit a precizat că Polonia – după ce a trimis astfel de tancuri de producţie sovietică Ucrainei, lucru pe care Germania l-a salutat drept un demers ”inteligent şi logic”, întrucât armata ucraineană este familiarizată cu tancurile T-72 şi prin urmare le poate folosi imediat – a cerut să participe la mecanismul de ”schimb circular”, pe care Berlinul l-a pus în practică, de exemplu cu Republica Cehă, ţară care la rândul ei a trimis Ucrainei tancuri T-72.

”Le-am spus ”da” în principiu, dar că va trebui să vedem ce le putem furniza”, a semnalat purtătorul de cuvânt german, precizând că, după ce guvernul polonez a formulat cererea menţionată, Berlinul i-a transmis acestuia că nu va fi posibil să-i ofere tancuri Leopard-2, tipul cerut de Polonia, întrucât Germania are doar 50 de exemplare, aşadar nu poate ceda niciun tanc de acest tip.

Citește și : Premierul din Sri Lanka preia Ministerul Finanţelor pentru a scoate ţara din criza economică

Problema a fost discutată marţi la Berlin de miniştrii de externe german şi polonez, Annalena Baerbock şi Zbigniew Rau, ambii arătându-se concilianţi după întâlnire; Baerbock a vorbit despre o ”neînţelegere”, în timp ce Rau a spus că observă o ”voinţă” din partea Berlinului de a soluţiona problema, adăugând totodată că ”diavolul stă în detalii”.

Republica Cehă a donat luna trecută Ucrainei zeci de tancuri T-72, în schimbul cărora va primi din partea Germaniei tancuri Leopard-2, dar acestea un model mai vechi şi care necesită recondiţionare.