DISTRIBUIȚI
The Local - Germany

Dezamorsarea unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial, descoperită în oraşul german Dresda, s-a dovedit a fi mai complicată decât se aştepta; dispozitivul a explodat parţial şi a declanşat un incendiu, a anunţat joi poliţia locală, citată de AFP, potrivit agerpres.

Nicio persoană nu a fost rănită, dar ‘pericolul este în prezent cu adevărat ridicat şi o evaluare a situaţiei nu este posibilă’, a indicat pe Twitter poliţia din Dresda, unde bomba a fost descoperită marţi pe un şantier din centru, în apropiere de gară.


Citește și : Trump anunță că summitul cu Kim Jong Un nu va mai avea loc

Circa 9.000 de persoane, inclusiv două case de bătrâni şi un spital, au trebuit evacuate, iar operaţiunea de deminare a condus la reducerea semnificativă a traficului spre aeroportul din Dresda.

Serviciile de deminare germane au experienţă în ceea ce priveşte dezamorsarea bombelor datând din cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar, de această dată, situaţia a fost mai complexă: în timp ce specialiştii scoteau, de la distanţă, detonatorul, miercuri seara, au apărut dintr-o dată scântei şi a luat foc materialul izolant instalat lângă bomba de 250 de kilograme, care a explodat parţial.

Situaţia era ‘dificilă’ joi dimineaţa şi ‘specialiştii noştri vor putea interveni doar după ce aceasta nu va mai arde şi se va răci’, explică poliţia.

Citește și : Coreea de Nord și-a distrus instalaţia de testare nucleară Punggye-ri

Din cauza bombardamentelor aliate intense din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, serviciile de deminare sunt chemat cu regularitate să neutralizeze bombe şi obuze din acea perioadă, descoperite în şantiere de construcţie, sau în păduri, câmpuri şi chiar uneori în grădini.

Oraşul Dresda a fost devastat în mod special de bombardamentele aliate intervenite aproape de sfârşitul conflictului, aminteşte AFP.