DISTRIBUIȚI
CNN

Un grup de 38 de solicitanţi de azil afgani respinşi de Germania au aterizat marţi la Kabul, au anunţat oficiali ai aeroportului din capitala afgană citaţi de dpa, relatează și agerpres.

Avionul cu solicitanţi de azil respinşi, care a decolat din Frankfurt, a fost cel de-al 21-lea astfel de transport începând din decembrie 2016. În total, până acum au fost expulzaţi înapoi din Germania în Afganistan 474 de bărbaţi afgani.


Citește și: Trump dă un ultimatum armatei venezuelene: ‘Veți pierde totul!

Aceste expulzări au devenit un subiect de intense controverse, mai ales după ce în iulie anul trecut un bărbat de 23 de ani s-a sinucis după ce a fost trimis înapoi la Kabul din Germania, unde trăise timp de opt ani.

Potrivit criticilor, Afganistanul rămâne în continuare prea periculos pentru ca solicitanţii de azil să fie trimişi înapoi. Civilii sunt frecvent ţinta atacurilor din partea talibanilor şi a militanţilor Statului Islamic, iar facilităţile forţelor de securitate sunt atacate aproape zilnic de talibani.

La sfârşitul săptămânii trecute, peste 30 de membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi într-un atac al talibanilor la un post de control la frontieră din sudul ţării. În 2018, peste 550 de oameni au murit în 22 de atacuri de amploare produse la Kabul.

Citește și: Doi polițiști egipteni au fost uciși într-o excursie la Cairo

Preşedintele american Donald Trump a stârnit noi preocupări afirmând că vrea să retragă cea mai mare parte a trupelor SUA din Afganistan. În acelaşi timp, au loc demersuri pentru găsirea unei soluţii politice, prin discuţii între reprezentanţi ai SUA şi ai talibanilor despre care Washingtonul speră să ducă la negocieri directe între talibanilor şi guvernul afgan.

Următoarea rundă de tratative între SUA şi talibani este prevăzută pentru 25 februarie în Qatar.