DISTRIBUIȚI
WiWo

Annegret Kramp-Karrenbau şi Friedrich Merz se vor confrunta în turul doi al scrutinului intern din cadrul Uniunii Creştin-Democrate germane (CDU) pentru desemnarea liderului care-i va succede cancelarului Angela Merkel la conducerea acestei formaţiuni, transmite vineri Reuters, potrivit Agerpres.

În primul tur desfăşurat la Congresul partidului ce are loc la Hamburg a fost eliminat cel de-al treilea candidat, ministrul sănătăţii Jens Spahn. Votul în turul doi este deja în desfăşurare.


Citește și : Germania/Congres CDU: Angela Merkel „este cea mai bună” (Horst Seehofer)

Kramp-Karrenbauer a obţinut în primul tur 450 de voturi, Friedrich Merz 392 şi Jens Spahn 157.

Fostă şefă de executiv de land şi supranumită ”mini-Merkel”, datorită apropierii sale de cancelarul Angela Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer (56 de ani) a fost aleasă secretar general al CDU în februarie 2018, în cadrul eforturilor de a da un nou impuls partidului.

Friedrich Merz (63 de ani) s-a retras din politică cu zece ani în urmă, după ce a pierdut în favoarea lui Merkel bătălia pentru conducere în cadrul partidului. Acum, el a revenit şi a obţinut sprijin din partea unor membri conservatori ai CDU care cred că el va da un impuls partidului spre dreapta, pentru a face faţă astfel provocării reprezentate de către partidul xenofob ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD).

Citește și : SUA: Fostul secretar al Justiţiei William Barr, nominalizat de Trump „noul secretar al Justiţiei”