DISTRIBUIȚI
Reuters

Cincisprezece poliţişti au fost răniţi duminică la Darmstadt, în sud-vestul Germaniei, de un grup de persoane, între care unele purtau măşti, iar multe se aflau în stare de ebrietate, care au aruncat cu sticle în forţele de ordine, relatează DPA, potrivit news.ro .

Peste 80 de persoane au fost reţinute, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei, care a precizat că motivul acestor violenţe era neclar.


Citește și : Israelul va lansa mai multe atacuri pentru a preveni stabilirea unei prezenţe iraniene în Siria (Netanyahu)

”Asemenea izbucniri de violenţă nu pot fi justificate”, a declarat comandantul Poliţiei din Darmstadt, Bernhard Lammel.

Incidentul a avut loc după un festival de muzică în aer liber.

Schlossgrabenfest se încheie, după patru zile, duminică seara.

Acest festival este considerat cel mai important eveniment muzical din landul Hesse, la care au luat parte peste 100 de trupe şi aproximativ 400.000 de spectatori.

Ministrul de Interne al landului a cerut ca cei găsiţi vinovaţi să fie pedepsiţi aspru.

”Aceste fapte constituie nu doar un atac monstruos asupra ofiţerilor, ci şi un atac împotriva landului şi societăţii noastre”, a declarat Peter Beuth.

Citește și : Franța: Sarkozy cere anularea inculpării sale în dosarul libian

”Cei care-i atacă pe cei care ne protejează pe toţi este necesar să resimtă primatul dreptului şi condamnarea socială”, a adăugat el.

”Atacuri vizând serviciile de urgenţă trebuie să fie pedepsite printr-o sentinţă de minimum şase luni”, s-a pronunţat Beuth.