DISTRIBUIȚI

Guvernul german prevede deblocarea a 40 de miliarde de euro pentru reconversia celor patru regiuni unde se concentrează minele şi centralele pe cărbune, energie foarte poluantă pe care această ţară intenţionează să o abandoneze înainte de 2038, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Un proiect de lege în acest sens adoptat miercuri constituie un prim pas concret spre abandonarea cărbunelui, proiect colosal menit să accelereze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, proces care se desfăşoară deocamdată într-un ritm mult prea lent.


Citeşte şi: Razii de amploare împotriva crimei organizate din Germania

„Pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, organizăm o întoarcere structurală înainte de a se întâmpla. Creăm locuri de muncă noi, înainte ca cele vechi să dispară”, şi-a exprimat mulţumirea ministrul german al economiei, Peter Altmaier.

În mod concret, statul federal german intenţionează să aloce până la 26 de miliarde de euro unei serii de proiecte precise şi să lase landurile-regiuni miniere să folosească alte 14 miliarde de euro după cum decid ele, pentru a finanţa „investiţii semnificative”.

Într-o primă etapă, este vorba de ameliorarea infrastructurilor din Renania de Nord-Westfalia, Brandenburg, Saxonia şi Saxonia-Anhalt, cele patru landuri care îşi împart cele trei bazine unde de află minele şi centralele pe cărbune ale Germaniei.

În afară de noi linii de cale ferată şi reţele digitale, Berlinul intenţionează să dezvolte în aceste regiuni instituţiile de cercetare şi administraţiile publice, pentru a atrage într-o a doua fază investitori privaţi.

Calendarul fixat, cu patru zile înainte de alegerile europene, intenţionează să ia din scurt „campaniile anumitor partide populiste, atât de dreapta, cât şi de stânga”, a declarat Altmaier.

Cele două bazine miniere din fosta Republică Democrată Germană (RDG) figurează printre bastioanele partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care a adoptat o linie climatosceptică şi pro-cărbune, iar alegeri regionale urmează să se desfăşoare aici la toamnă.

Citeşte şi: Trump numeşte o altă femeie la conducerea US Air Force

Odată acest plan de ajutor adoptat, guvernul german va trebui de asemenea să programeze închiderea minelor de lignit şi a centralelor active, sarcină ce se anunţă delicată şi ar trebui să fie însoţită de despăgubiri substanţiale pentru societăţile exploatatoare.

În plan mai larg, Berlinul intenţionează să adopte în timpul acestui an o „lege climatică”, principalul proiect al coaliţiei aflate la putere, în timp ce ţara a renunţat deja la obiectivele sale de reducere a emisiilor de gaz cu efect de seră pentru anul viitor.

În afară de extinderea energiilor regenerabile şi abandonarea cărbunelui, care reprezintă o treime din consumul de electricitate, Germania trebuie să îmbunătăţească izolarea clădirilor şi să reducă emisiile cu efect de seră în sectorul transporturilor.